Contestă amenda. Ai 15 zile

Verifică dacă termenele au fost respectate, dacă procesul-verbal e valabil si generează-ți plângerea. Taxa la instanță e de 20 de lei, iar contestarea suspendă plata până la judecată.

Primul lucru, dacă ai primit amenda azi: depune plângerea în 15 zile, chiar dacă nu ai încă toate argumentele. Înalta Curte a stabilit în 2023 că plângerea se depune în termen, dar motivele pot fi completate mai târziu, în etapa de regularizare a dosarului. Termenul de 15 zile e pentru depunere, nu pentru argumentare.
Unealta 1

Verifică termenele

Trei date de pe procesul-verbal. Îți spunem până când poți plăti jumătate, până când poți contesta si dacă agentul a respectat termenele lui — pentru că si el are termene, iar dacă le-a depăsit, amenda pică fără să mai discutăm de fond.

Dacă ți l-a înmânat agentul pe loc, ultimele două date sunt aceleasi. Dacă ți-a venit prin postă, pune data confirmării de primire.
Unealta 2

Verifică dacă procesul-verbal e valabil

Legea cere ca anumite mențiuni să existe în proces-verbal. Dacă lipsesc, actul e nul si instanța o poate constata chiar din oficiu, fără să mai discute dacă ai încălcat sau nu regula. Ia hârtia în mână si bifează ce lipseste sau e gresit.

Lipsuri care anulează actul

Numele, prenumele si calitatea agentului constatator — lipsesc sau sunt gresite
Numele si prenumele tău, ori denumirea si sediul firmei — lipsesc sau sunt gresite
Descrierea faptei — lipseste complet
Data comiterii faptei — lipseste
Semnătura agentului constatator — lipseste

Lipsuri care ajută, dar trebuie argumentate

Ora si locul faptei — lipsesc sau sunt vagi
Descrierea e prea sumară — scrie doar articolul de lege, fără să spună concret ce ai făcut
Nu scrie nimic despre martor, desi ai refuzat să semnezi
Nu ți s-a adus la cunostință dreptul de a face obiecțiuni, sau nu au fost consemnate
Nu scrie termenul de plată si de contestare
Unealta 3

Scrie-mi plângerea

Completezi si îți iese textul, gata de tipărit si depus la judecătorie. Nu se salvează nimic la noi.

Ce faci, în ordine

  1. Citeste procesul-verbal cu unealta 2 în față. Cele mai multe amenzi cad pe formă, nu pe fond. Agentul e grăbit, formularul e prost completat.
  2. Decide dacă plătesti jumătate. Ai 15 zile. Plata nu te împiedică să contesti — dacă instanța anulează procesul-verbal, banii se restituie. E cea mai sigură variantă: plătesti puțin acum si te judeci liniștit.
  3. Depune plângerea în 15 zile. La judecătorie, personal sau prin postă cu confirmare de primire. Data postei contează, nu data la care ajunge.
  4. Plătesti taxa de 20 de lei la Direcția de Impozite si Taxe Locale de la domiciliu si anexezi chitanța în original.
  5. Astepți. Din momentul depunerii, executarea e suspendată de drept. Nu poți fi executat silit cât timp dosarul e pe rol.

Unde depui — ai de ales

Din aprilie 2022, prin Legea 107/2022, competența e alternativă. Poți depune plângerea:

  • la judecătoria în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta, sau
  • la judecătoria în raza căreia îți ai domiciliul sau sediul

Alegi tu. Înainte erai obligat să te judeci acolo unde ai luat amenda — dacă erai din Iași si luai amenda în Timis, făceai drumul. Acum nu mai e cazul.

Modificarea se aplică proceselor-verbale întocmite după 24 aprilie 2022.

Termenele care te salvează fără să mai discuți de fond

Nu doar tu ai termene. Le are si autoritatea, iar dacă le încalcă, amenda nu mai poate fi pusă în executare.

6 luni de la faptă

Sancțiunea trebuie aplicată în cel mult 6 luni de la data comiterii faptei. Dacă procesul-verbal e întocmit mai târziu, dreptul de a te sancționa s-a prescris.

2 luni de la procesul-verbal

Procesul-verbal trebuie comunicat în cel mult 2 luni de la data aplicării sancțiunii. Dacă îți vine mai târziu, executarea amenzii e prescrisă. Instanța sesizată cu plângerea poate constata asta direct.

Ăsta e cel mai frecvent caz câstigat în România: amenzi trimise prin postă la trei-patru luni după faptă. Verifică întâi datele, cu unealta de sus. Dacă termenul e depăsit, nu mai contează dacă ai gresit sau nu.

Cere si varianta de rezervă: avertismentul

În plângere nu ceri doar anularea. Ceri, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

Judecătorul care nu e convins că procesul-verbal e nul poate totusi aprecia că fapta e de gravitate redusă si să înlocuiască amenda cu un avertisment. Se întâmplă des, mai ales dacă e prima abatere si nu s-a produs vreo pagubă. Dacă nu ceri, nu primesti — instanța nu acordă din oficiu ce nu i-ai cerut.

Generatorul de mai sus include cererea asta automat.

Reducerea de 50 la sută, cu o precizare din 2026

Regula generală: plătesti jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, în 15 zile calendaristice de la primirea procesului-verbal. Ziua primirii nu se numără, se începe cu ziua următoare. Dacă a cincisprezecea zi cade în weekend sau de sărbătoare, plata online merge oricând, iar la ghiseu se prelungeste până în prima zi lucrătoare.

Din 27 martie 2026, prin OUG 7/2026, în sase domenii nu se mai plăteste jumătate din minimul legal, ci jumătate din amenda efectiv aplicată:

  • construcții si urbanism
  • adunări publice
  • ordinea si linistea publică
  • paza obiectivelor si securitatea privată
  • regimul armelor si munițiilor
  • materiile explozive

Pentru restul, inclusiv amenzile de circulație, regula veche rămâne.

Pagina aplică Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările în vigoare în august 2026, inclusiv Legea 107/2022 si OUG 7/2026, precum si deciziile Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 13/2018 si nr. 16/2023. Pentru anumite categorii de contravenții există legi speciale cu termene proprii. Rezultatul este orientativ si nu înlocuiește consultarea unui avocat într-un caz complicat.