Cum câștigăm bani si ce înseamnă asta pentru tine

Pagina asta există ca să știi exact de unde vin banii care țin site-ul în viață. O citești o dată si nu mai ai întrebări.

Pe scurt

Unele linkuri de pe acest site pot fi linkuri de afiliere. Dacă intri prin ele si cumperi ceva, noi primim un comision de la vânzător. Tu plătești exact același preț — comisionul îl suportă vânzătorul din marja lui, nu tu în plus.

Atât. Restul paginii explică unde se aplică asta si unde nu.

De unde încasăm, concret

Avem trei surse de venit si le enumerăm pe toate:

  • Ghidurile pe care le vindem, cu 30 de lei bucata. Astea sunt produsele noastre, banii vin direct de la tine si nu e implicat nimeni altcineva.
  • Comisioane de afiliere, de la parteneri, atunci când cumperi de la ei prin linkurile noastre.
  • Nimic altceva. Nu vindem date, nu vindem adrese de e-mail, nu avem reclame plătite de terți si nu acceptăm bani ca să scriem bine despre cineva.

Parteneri activi

Aici ținem lista la zi. Dacă un partener nu e trecut mai jos, înseamnă că linkul către el nu ne aduce niciun ban.

PartenerDomeniuStare
În acest moment nu avem niciun contract de afiliere activ. Toate linkurile de pe site sunt puse pentru că le considerăm utile, nu pentru că ne plătește cineva. Când asta se schimbă, partenerul apare aici înainte să apară linkul.

Unde nu există si nu va exista comision

Linkurile către instituții publice si surse oficiale nu sunt si nu pot fi afiliate. Nimeni nu plătește comision pentru ele si nu am accepta nici dacă ar plăti:

  • Registrul Auto Român, pentru certificatul Auto-Pass
  • BAAR si AIDA, pentru certificatul de daunalitate si verificarea RCA
  • ANPC, ANAF, ONRC, OSIM, ASF, ANSPDCP
  • Textele de lege si portalurile de legislație
Pe pagina de verificare a mașinilor avertizăm explicit împotriva intermediarilor care revând certificatul RAR Auto-Pass cu preț dublu. Ar fi absurd să facem asta si în același timp să încasăm de la ei. Nu încasăm.

Regula pe care ne-o impunem singuri

Comisionul nu decide ce recomandăm. Ordinea în care apar opțiunile pe site este dată de cât de utile sunt, nu de cât plătesc. Când o variantă gratuită sau mai ieftină e mai bună, o punem prima — chiar dacă pe cealaltă am lua comision.

Cel mai clar exemplu e chiar pagina de verificare auto: sursa pe care o recomandăm prima este certificatul oficial de 42 de lei, de la stat, unde nu câștigăm nimic. Rapoartele private, unde s-ar putea câștiga, sunt puse la final si doar pentru situația în care chiar sunt necesare, adică la mașinile de import.

Dacă vreodată vezi ceva pe site care pare pus acolo pentru bani si nu pentru tine, scrie-ne. Corectăm sau explicăm.

De ce scrie asta aici

Pentru că e obligatoriu si pentru că e corect.

Obligatoriu, pentru că Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte cere ca o recomandare plătită să fie identificată ca atare. O recomandare care pare dezinteresată, dar e plătită, intră la practică înșelătoare. Iar contractele programelor de afiliere cer, la rândul lor, ca afilierea să fie afișată vizibil.

Corect, pentru că un site care îți spune ce să faci cu banii tăi ar trebui să înceapă prin a-ți spune ce face el cu ai lui.

Pagina se actualizează ori de câte ori se adaugă sau se încheie un parteneriat. Ultima verificare: august 2026. Întrebări: mariusbraharu@gmail.com.